Nitzche spune undeva: "Ai căutat cea mai grea povară şi atunci te-ai găsit pe tine însuţi". Iubesc natura cei ce înţeleg şi simt acest lucru.
(...)Nimic n-a fost niciodată, este şoapta care ne mângâie în amurguri şi uneori soarele ne-o scrie în toiul zilei pe un infinit albastru. Amurgurile ne dezvăluie, însă, toate echivocurile vieţii şi agonia falsă a oricărui amurg este un suprem echivoc.
(...) Nu sunt atât de nefericit pentru a fi poet..., dar nici atât de indiferent pentru a fi filozof. Sunt, însă, destul de lucid ca să fiu condamnat.
(...) Plictiseala - absenţa de muzică a materiei.
Melancolia - muzica inconştientă a sufletului.
(...) Lacrimile - muzică sub forma materiei.
(...) Cel mai frumos omagiu pe care-l poţi aduce unei femeii este să te gândeşti la ea când nu mai ai nimic de pierdut.
(...) Oricât ai vrea să te legi de lume, atâta vreme cât suferi nu reuşeşti decât să te îndepărtezi.Căci durerea, de-ar fi posibilă în paradis, ar inventa şi acolo o altă lume.
(...) "Omnul care are moartea înainte în tot ceasul biruieşte împuţinarea de suflet" (Patericul).
(...) Cucernicia atâtor singuratici a vrut să ne înveţe că în fiece loc cerul este egal depărtat de pământ.
(...) De câte ori sunt trist pare că au început ţesuturile să gândească... Numai în boală vedem ce puţin suntem stăpâni pe noi înşine.
(...) Vom astâmpăra vreodată insomnia umbrelor şi adormi-vom cândva întunericul?
Lacrimi şi sfinţi, Emil Cioran
Melancolia nu are un obiect determinat, nu e orientată, nu se îndreaptă în altă parte. Ea e o revelare a prezentului, un dar al clipei, o aprehensiune a temporalităţii şi a caracterului ei tranzitoriu şi ireversibil. E un fel de amintire a prezentului, un dor de chiar clipa actuală, pe care o perce ca şi trecută fiindcă simţi, fiindcă ştii că piere irevocabil.
RăspundețiȘtergereFlaubert are în l'Education sentimentale un început de caăitol tulburător şi straniu: "Il voyagea. Il connut la melancolie des paquebots..." Ce înseamnă intuiţia marelui artist! De ce "la melancolie de paquebots?" Fiindcă pachetbotul reprezintă despărţirea de ţărm, îndepărtarea în larg, dispariţia dincolo de orizontul mării, lunecarea, o dată cu timpul, pe mările singurătăţii fără margini.
Melancolia e preştiinţa sfârşitului, întrezărirea lui în devenire. E amor fati, înţelegerea necesităţii.
E deci o treaptă a lucidităţii, o eliberare a spiritului şi de aceea e de multe ori nuanţată de ironie. Predispune la meditaţie şi dacă dintr-o stare întâmplătoare şi unorală o transformăm deliberat într-o disciplină, ea poate fi totdodată şi obiect şi metodă de studiu. E un mod interior de cunoaştere şi o cale a desăvârşirii fiinţei noastre spirituale.
Şcoala melancoliei (Bunul-simţ ca paradox), Alexandru
Paleologu
Adevărata restrişte a omului stă în faptul că nu izbuteşte pe deplin să-şi aducă la expresia supremă propria-i fiinţă, că e tulburat de eul său şi îşi pierde vremea cu lucruri de nimic.
RăspundețiȘtergereDespre durerile oamenilor, Sf. Păr. Arsenie Boca