Diverse: Limba slava comuna

Limba slavă comună sau protoslavă este limba din care s-au desprins toate celelalte limbi slave ulterioare. A fost folosită înainte de secolul al VII-lea. Nu a fost descoperit nici un înscris în această limbă, astfel încât limba a fost recontruită folosind metoda comparativătuturor limbilor slave și altor limbi indo-europene.

Dialectul apusean stă la baza lb.-lor slave de apus în tp. Ce dialectul răsăritean stă la baza lb.-lor slave de răsărit şi de sud.

Unii cercetători ai antichităţii slave presupun că încă în scrierile lui Herodot (sec. Vî.e.n.) se pot întâlni informaţii despre triburile slave. Este vb. Mai ales de nevri, pe care Herodot îi socoteşte vecinii sciţilor. Însă Herodot nu îi localizează precis. Astfel unii cercetătorii leagă aşezările acestora de Galiţia, alţii de Lituania, iar alţii de Polonia. Despre nevri mai vb. Şi alţi autori antici – până în sec. V-VI - : Ephorus, Sextus Propertius, Pomponius Mela, Claudius Elianius, Solinus, Priscianus şi alţii.

Veneţii aşezaţi pe ţărmul de sud M. Baltice şi pe teritoriul din jurul Vistulei, conform lui Plinius, Tacitus şi Ptolomeu din primele secole d.Hr.

În sec. al VI-lea apar două denumiri etnice anţi (sclavini). Cele mai amănunţite informaţii se găsesc la istoricul bizantin Prokopius din Cezareea.

Crivicii, dregovicii, severanii, drevleanii, ulicii – amintiţi de Constantin Porfigerentul (sec.X).

Cehii - cel mai mare trib din Moravia şi Slovacia

Lucanii – teritoriul de la nord de cehi, pe cursul râului Ogara

Croaţii – s-au aşezat în regiunile din nord-est, La răsărit de râul Jizera

Zlicanii – la sud de croaţi, la răsărit de cehi, între râurile Elba (Laba) şi Sazava

Lemuzii şi psovanii - apropiate de triburile sârbo-luzaviene

Sedlicanii, decanii, litomericii, în partea de apus – habanii

Hanakii – se presupune că provin din cele mai mari triburi morave

Slovacii – unul din cele mai mari triburi de pe cursul râurilor Vaga, Nitra, Hron

La nord de triburile cehe se afla teritoriul triburilor sârbo-luzaciene:

sârbii, doleminţii, nisanii, milcanii, luzacienii

Pe teritoriul Pomeraniei – în bazinul râurilo Vistula, Varta Oder (Odra):

Poleanii (polonezii de azi), mazowszanii (mazurii), vislenii, slenzanii, seradzanii, kuiavii (între poleani şi mazowszani), pomeranii ( viitorii caşubii şi slovini)

La apus de pomeranieni şi la nord de triburile sârbo-luzaciene erau aşezate mai multe triburi polabe (la apus de Oder): - mai cunoscute: polabii, dreveanii, liuticii, obodriţii (bodricii), varnii, vagrii, ratarii, brezanii, ukreanii etc.

Triburile slave de răsărit ocupau în ultimele secole ale mileniului I un imens teritoriu. În extremul nord trăiau slovenii ( bazinul râurilor Volhov, Msta, Luga). La sud de ei se aflau crivicii – unul din cele mai mari triburi slave de răsărit, care ocupau un teritoriu mare (cursul superior al Volgăi, cursul superior al Dvinei apusene, cursul superior al Niprului). Vecinii crivicilor au fost un timp îndelungat strămoşii letonilor. La sud de crivici şi la apus de viatici trăiau radimicii şi dregovicii. Spre sud de radimici şi viatici se aflau severanii (bazinul râului Desna şi Sula). Etc.

Locuitorii câmpiilor est-europene

Se cunosc puține detalii despre slavii de est înainte de secolul al IX-lea. Motivele principale sunt lipsa documentelor scrise (alfabetul chirilic a fost creat pe la anul 863 pentru popoarele slave) și relativa depărtare a teritoriilor locuite de slavii estici. Puținul care se cunoaște este datorat săpăturilor arheologice, mărturiilor călătorilor străini care au vizitat Rutenia și analizei comparative a limbilor slave.

În afară de controversata Carte a lui Veles, se cunosc foarte puține documente alerușilor datate mai înainte de secolul al XI-lea (și nici unul de dinaintea secolului al IX-lea). Primul document important cu informații bogate despre istoria Rusiei este Pravila Rusă, scrisă la sfârșitul secolului al XI-lea și începutul celui de-al XII-lea. Este o listă de 12plemena slave (uniuni tribale) care s-au așezat începând cu secolul al IX-lea într-o zonă vastă, între Marea Baltică și Marea Neagră. Aceste plemena sunt: polianii, drevlianii,dregovicii, radimicii, viaticii, krivicii, slovenii, duliobii (cunoscuți mai târziu ca volinianii șibujanii), severianii, uglicii și tiverții.

Bazându-se pe dovezile arheologice și lingvistice. Istoricii consideră că slavii au format un grup etnic în mileniul al II-lea î.Hr. în zona în care astăzi sunt următoarele țări:Polonia, Belarusul de vest și nord-vestul Ucrainei. Prin secolul al VIII-lea î.Hr., slavii au intrat în epoca fierului și au început marea lor expansiune către est și sud.

În secolele următoare, slavii au intrat în contact cu numeroase grupuri etnice care ori trăiau ori s-au mutat în câmpiile Europei răsăritene. Cei cunoscuți au fost sciții nomazi, care au ocupat regiunile actualei Ucrainei și a sud-vestului Rusiei începând cu secolul al VI-lea î.Hr. până în secolul al II-lea î.Hr.. Denumirea sciții nu a mai fost folosită dupăsecolul I î.Hr. cu referire la acest grup de triburi (vezi și sarmații, roxolanii, alanii). Unele documente romane târzii au folosit etnonimul sciți pentru a s referi la slavii răsăriteni.

Între secolele I AD și al IX-lea, regiunea a fost locuită vremelnic sau tranzitată de diverse popoare germanice, iranice și turcice, între care cele mai cunoscute goții, hunii, avarii șiungurii. Deși unele dintre aceste populații i-au subjugat pe slavii așezați în zonele sus-numite, cuceritorii au lăsat puține urme durabile. În această perioadă, mult mai importantă a fost expansiunea slavilor în regiune. Ei se ocupau cu agricultura, albinăritul, dar și cu vânătoarea, pescuitul și creșterea animalelor. Până în secolull al VI-lea, slavii au devenit grupul etnic majoritar în câmpiile est-europene. Până in acest moment, slavii s-au despărțit din punct de vedere lingvistic în trei ramuri principale: de sud, de vest și de est.

Slavii estici erau așezați de-a lungul râului Nipru în ceea ce este azi Ucraina. Ei s-au răspândit mai apoi spre nord, de-a lundul fluviului Volga, la răsărit de ceea ce este azi orașul Moscova, ca și spre vest spre bazinele nordice ale râurilor Nistru și Bug în ceea ce este astăzi sudul Ucrainei și Republica Moldova. Așezarea lor de-a lungul marilor fluvii est-europene le-a permis să controleze comerțul dintre zonele scandinave-baltice și succesorii Imperiului Roman, (în special Imperiul Bizantin și coloniile grecești de laMarea Neagră). Slavii au întreținut relații comerciale atât cu vikingii cât și cu bizantinii.Kievul, viitoarea capitală a statului kievean rus, a fost fondată cel mai probabil prin secolele al V-lea-al VI-lea (probabil din inițiativă hazară, numele fiind probabil amintirea unui antroponim hazar), fiind inițial o fortăreață care controla traficul pe Nipru prin vama pe mărfurile către și dinspre Imperiul Bizantin. Multe alte orașe au fost contruite în următoarea jumătate de mileniu.

În secolele al VIII-lea și al IX-lea, unele triburi slave estice au trebuit să plătească tributhazarilor, care trăiau în regiunile bazinului de sud al fluviului Volga și în Caucaz.

Slavii de răsărit și varegii

Din secolul al IX-lea, războinicii și negustorii scandinavi cunoscuți cu numele de varegisau vikingi, au început să se infiltreze în teritoriile locuite de slavii de est. Pentru continuare, vezi și Rusia Kieveană.

Slavii au fost un popor de origine indo-europeană, care a migrat dinspre răsărit și a ocupat, în mileniul I, întinse teritorii din estulși centrul Europei. Ei căutau pământuri mai bune pentru agricultură și pășunat. Deoarece triburile slave s-au stabilit pe zone întinse, între ele au apărut diferențieri de limbă. Astfel, slavii de est sunt rușii, ucrainenii ș ibielorușii de astǎzi. Slavii de vest suntstrămoșii cehilor, slovacilor și polonezilor. Iar slavii de sud, cei care au migrat la sudul Dunării, sunt bulgari, sârbi, croații, macedoneni, slovenii și muntenegrenii.

Slavii erau organizați în triburi și uniuni de triburi. Aceștia erau conduși de cnezi saujupâni, ajutați de Sfatul Bătrânilor. Dar, din secolele VII și IX, slavii au început să își constituie state, ca, de exemplu, statul cehilor (numit și statul lui Samo), cel al sârbilor, cu capitala la Rașka sau cnezatele ruse. La crearea celor din urmă, au contribuit șivaregii sau vikingii, populație germanică din nordul Europei.

Strămoșii popoarelor slave se rugau la forțele naturii. Nu aveau Preotpreoți și nici temple, dar ridicau idoli în păduri. Din secolele IX și X, popoarele slave au adoptat creștinismul. Slavii de est (rușii, ucrainienii) și o parte a celor de sud (bulgarii, sârbii, macedonenii, muntenegrenii) sunt creștini ortodocși. Cei de la apus (cehii, slovacii, polonezii) și o parte a celor de sud (croații, slovenii) sunt creștini catolici. Musulmani sunt bosniacii, precum și o parte a sârbilor (în Sangeac), bulgarilor (pomacii) și macedonenilor (torbeși,gorani).

Una dintre marile realizări culturale ale slavilor a fost inventarea, în secolul IX, aalfabetului chirilic. În epoca modernă s-au remarcat scriitori renumiți, mai ales în literatura rusă ca Feodor Dostoievski sau Lev Tolstoi. Istoria muzicii cunoaște mari artiști de origine slavă, cum au fost rușii Piotr Ilici Ceaikovski și Serghei Rahmaninov sau polonezul Ignacy Paderewski.

Slavii de est

Slavii răsăriteni sau rușii erau organizați în triburi conduse de cnezi. Trăiau în sate și târguri de-a lungul râului Nipru. Datorită drumului comercial care pornea de la Marea Baltică și cobora pe Nipru până la Marea Neagră și Constantinopol, negoțul s-a dezvoltat de timpuriu. Acest drum comercial al slavilor de est s-a numit: drumul de la varegi la greci, fiindcă era folosit și de normanzii numiți și varegi. In anul 862, trei frati normanzi au traversat Marea Baltică și au întemeiat primele state rusești. Unul dintre ei, Rurik(862 - 879), s-a stabilit la Novgorod. Alți doi șefi varegi, Askold și Dir, s-au stabilit la Kiev. În anul 880, fratele lui Rurik, Cneazul Oleg (879 - 912), i-a omorat pe cei doi principi, Askold si Dir, și a creat un stat slav cu capitala la Kiev. Varegii, puțini la număr, au fost repede asimilați de masa slavă.